Liman etern
În ochii tăi m-aş pierde
cât m-aş pierde
în pajiştile lor
cu dorul verde
al unor primăveri nebănuite
în ochii tăi
ce pâlpâie-n ispite
ca-n tainice sclipiri de curcubeie
m-aş cufunda întreg
ca-ntr-o maree
a dorurilor mult zăgăzuite
şi dintre câte-n lume date mi-s
acolo-aş zăbovi
ca pe-un liman etern
la umbra unui tainic vis
Colind
în seara sfântă de ajun
în care-afară tot nu ninge
dacă te-ncearcă remuşcări
iubito rogu-te nu plânge
mi-am înhămat la sănii renii
şi am pornit în gând spre tine
să te sustrag din plasa vremii
şi să te duc unde-i mai bine
departe-n munţii mei cărunţi
acoperiţi cu cetini şi zăpezi
şi-acolo-ntr-o cabană mică
să mi te las ca să visezi
la câte-ai vrea să ţi se-ntâmple
cât ziua alene se mai ţese
şi-n văi se văd jucând mesteceni
cu trunchiuri albe de mirese
Măcar o clipă
ridică-ţi privirea spre cer
pentru o clipă măcar
ca pe un potir
şi
umple- o cu lumină
s-au risipit negurile
trebuie să răsară soarele
Meditaţie
să rămâi numai cu temerile
cu gândurile tale ascunse
îndreptate în interior
ca nişte suliţe în care
ar trebui să te arunci
singur
mesager al cui
şi să mai ai tăria
să te poţi privi suferind
ca-n adâncul unei oglinzi
şi să te contempli murind
