Sărbătoarea liliacului la Ponoarele
Pădurea de liliac din comuna Ponoarele, aflată între satele Răiculeşti, Brânzeni, Băluţa şi Ponoare reprezintă una dintre rezervaţiile naturale cele mai importante din ţinutul nord- mehedinţean.
Aici se află câteva specii floristice rare (laleaua sălbatică, frăsinica, vişinul turcesc şi liliacul care a început în ultimul timp să dispară sufocat de alte specii).Şi fauna are un specific anume manifestat prin prezenţa unor specii rare precum broasca ţestoasă, scorpionul şi vipera cu corn.
Timp de aproape 20 de ani cât am lucrat în această comună şi după aceea, de câte ori am ocazia să trec mă fermecă aceste minunate ţinuturi. Abia mai târziu mi-am dat seama că ceea ce atrage atâta puhoi de lume la începutul lunii mai, când se ţine sărbătoarea liliacului aici, este atât frumuseţea anotimpului şi dorinţa omului de a ieşi în mijlocul naturii, cât şi salba de minuni ale locurilor. Căci la Ponoare nu este o natură comună, ci un adevărat mozaic de frumuseţi ale carstului din nordul Mehedinţiului: Podul lui Dumnezeu, Peştera, Dealul peşterii, Câmpurile de lapiezuri, Zătonul Mare şi Zătonul Mic, Steiul Ponorii, Piatra Dajului şi Cheile Băluţii. La acestea se adaugă bisericuţa veche din lemn (1763), Valea morilor, Valea turcului şi nu în ultimul rând oamenii locului cu portul popular, tradiţiile şi credinţele lor. Rare sunt locurile unde s-au îngemănat atâtea minuni dumnezeieşti într-un perimetru aşa de restrâns.
Sărbătoarea liliacului reprezintă una dintre aceste tradiţii ale cărui început se pierde în neguri de vremi. Rădăcinile trebuie să fie, considerăm noi, legate de urcarea la munte, o practică a strămoşilor noştri geto-daci. Denumirea liliacului sau a iorgovanului, cum i se mai spune şi la noi, la fel ca în ţinutul Banatului, ne duce direct cu gândul la sărbătoarea Dragobetelui cu care ar putea fi identificat eroul mitologic Iovan Iorgovan. Mărturii scrise despre începuturile acestei sărbători n-am găsit, după cum am menţionat în lucrarea „Ponoarele,” apărută în anul 2003, dar, stând de vorbă cu câţiva bătrâni din satele comunei, am aflat că, după războiul pentru cucerirea independenţei, veteranii obişnuiau să se întâlnească aici în crovul Prislopului.
Rapsodul Nelu Dumitraşcu mărturisea că străbunicul său se întâlnea cu alţi prieteni din satele vecine, de la Celei ori Isverna, după cum mărturisea şi fostul notar al comunei, domnul Gheorghe Popescu.
Pe vremuri oamenii urcau până la Pădurea de liliac pe o potecă, prin pădure. O asemenea potecă am marcat-o şi eu împreună cu fostul meu coleg, profesorul Ion Vucea şi cu Dumitru Gingu. Abia în anul 1961, până a nu se desfiinţa raionul Baia de Aramă, după mărturisirea domnului Gheorghe Popescu, s-a făcut actualul drum care urcă la pădure, cu ajutorul oamenilor din zonă. Atunci s-au întâlnit la Ponoarele 22 de primari ai comunelor din întregul raion, iar în anul următor s-au ridicat estradele şi domnul profesor Licu Drăgulescu a popularizat evenimentul în întreaga Oltenie.
Atracţia cea mai importantă o reprezentau cântecele, horele şi dansurile populare. S-au întrecut pe aceste estrade lăutari de renume aparţinând tarafului „Doina Cernei”, condus de domnul profesor Doru Căpăstraru: Gică Argint, Cidoiu, Cătăroiu, Nicu Zlătaru şi alţii. Aici veneau fluieraşii din Balta, lăutarii din Izverna ori dansatorii din Obârşia Cloşani. Mi-amintesc aplauzele pe care le-au smuls în repetate rânduri moşul Gheorghe şi Maria Iacobescu ori figura impunătoare de haiduc a rapsodului popular Victor Pârvănescu de la Cerna-Vârf cu nelipsita lui vioară sub braţ. Pe estrada cea mare înconjurată cu crengi verzi de fag şi flori de liliac au cântat câţiva din cei mai renumiţi interpreţi de muzică populară din ţară: Maria Ciobanu, Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Angelica Stoican, Domnica Trop, Mariana Drăguţ, Gheorghe Roşoga la care se adaugă interpreţii mai tineri: Irina Zoican, Luciana Văduva, Nina Predescu, Olguţa Berbec, Liliana Bunceanu, Ion Dumitraşcu, Ion Raicu, Nicuşor Micşoniu şi alţii. Oamenii, aşezaţi pe covorul verde al ierbii sau pe pături ca la picnic ascultă, schimbă impresii şi aplaudă cântecele care umplu pădurea şi văile.
În celelalte crovuri se ascultă altfel de muzică, se încing hore, servindu-se mici şi bere. Pretutindeni e o petrecere pe cinste şi un flux permanent de oameni cu feţe îmbujorate şi zâmbitoare.
Floarea liliacului a devenit expresia bucuriei şi a iubirii, aşa cum o prezenta Alexandru Macedonski în poemul „Noapte de mai”:
„Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit”
Această legătură între motivul florii de liliac sau de iorgovan şi iubire este prezentă peste tot în cântecele populare legate de zona Ponoarelor. Într-un asemenea cântec al regretatei interprete Mariana Drăguţ am găsit versurile:
„Vino, nană, la Ponoare
C-a dat liliacu-n floare,
Vino-n mijloc de pădure
Să fiu numai eu cu tine.”
Mândra sau iubitul (nana) îşi fac conacul în aceste locuri dragi şi se aşteaptă unul pe altul cu neliniştea iubirii-n suflet:
„Liliacu-a-nflorit
Ş-acu-i vremea de iubit,
Pe Valea Prislopului,
Valea liliacului,
Să-i dăm drumul dorului.”
Sărbătoarea liliacului consfinţeşte biruinţa deplină a primăverii şi rămâne pentru oamenii acestor locuri o sărbătoare a iubirii şi a naturii. Poate că de aceea, gătită în haină sărbătorească, natura mirifică de la Ponoarele, cu toată ospitalitatea oamenilor de aici conduşi de către inimosul primar Gică Păraşcu, vă aşteaptă să veniţi şi să vă înfruptaţi privirile şi sufletele.
